Noapte bună

 Și scriu
Îmi scriu mie peste ani...
Să îmi aduc aminte
Atâta tot.

Să știu ce-am fost

Și ce-am rămas

În umbra marelui popas

În viața ce a fost

Și tinerețea ce s-o dus

Te treci și tu în zare

Precum se ofilește-o floare

Trec anii ca nebunii

Se ard pustiu precum cărbunii

Cenușă doar plutește-acum

E ca o ceață și e fum

Vor trece anii peste tot

Eu nu mai sunt

M-am dus de tot

Trecui cu luntrea dincolo

Mă minunam de ce-i ACOLO

Dar încă sunt aici și-mi spun

Că aș putea să fiu mai bun

Că sunt atâtea de trăit

Și tot atâta de iubit

E tot ce cred că mai contează

Deși nimic nu-mi sugerează

Că ar putea să fie bine

Tare mă tem însă de mine...

Cum am să fac din nou o gafă

Ca multe altele ce-au fost

Mai trag pe gât încă-o carafă

Și-mi spun: Doamne, cât am fost de prost!

Dar ăsta sunt

Și nu-mi ajung defel

Poate că-i doar un amănunt

Dar nu văd cum aș fi altfel.

E prea târziu acum

Și nu am să mai spun

Decât un Noapte bună

Uitându-mă la lună...