Au trecut anii și eu m-am schimbat. Parcă mai ieri eram clasa I, nu aveam nici o grijă și nu știam nimic din ceea ce va urma. Și eram fericit cu jocurile copilăriei, alături de prietenul meu Răsvan sau alți copii din blocurile vecine, într-o epocă sumbră a istoriei noastre pe care nu o percepeam câtuși de puțin astfel. Am crescut printre adulți. Părinții, mătuși, unchi, bunici, prieteni de familie. Mulți nu mai sunt... S-au dus în negura veșniciei așa cum ne ducem toți în cele din urmă. Realizez acum și simt cu toată ființa vremelnicia și nimicul din mine. Un fir de nisip într-un Univers infinit. Asta suntem cu toții, o fracțiune de secundă în infinitul timp rămas și necuprins. A trecut o clipă de când primeam cravata de pionier, au trecut clipe de când țineam în brațe pentru prima dată o fată, și alte clipe de când am simțit că iubesc. Nu ne rămâne decât atât: IUBIREA. Știu acum că viața fără iubire nu are sens. Știu acum că e tot ce contează. Ne naștem din iubire, trăim și ar trebui să trăim frumos - dar nu se poate dacă nu iubim. Din păcate venim singuri aici în toată povestea asta de o fracțiune de secundă și plecăm la fel de singuri. Dar măcar atâta cât suntem aici pe acest Pământ să dăruim iubire și să nu fim singuri. E tot ce contează. Fericirea e doar o poveste. E un moment și mai scurt decât o clipire. E doar în mintea noastră, un acel ceva pentru care merită să te lupți, să mergi până la capăt. Chiar și pentru frânturi eu cred că merită să o faci. Sunt, voi fi și am fost...
No comments:
Post a Comment