a fi

 Au trecut anii și eu m-am schimbat. Parcă mai ieri eram clasa I, nu aveam nici o grijă și nu știam nimic din ceea ce va urma. Și eram fericit cu jocurile copilăriei, alături de prietenul meu Răsvan sau alți copii din blocurile vecine, într-o epocă sumbră a istoriei noastre pe care nu o percepeam câtuși de puțin astfel. Am crescut printre adulți. Părinții, mătuși, unchi, bunici, prieteni de familie. Mulți nu mai sunt... S-au dus în negura veșniciei așa cum ne ducem toți în cele din urmă. Realizez acum și simt cu toată ființa vremelnicia și nimicul din mine. Un fir de nisip într-un Univers infinit. Asta suntem cu toții, o fracțiune de secundă în infinitul timp rămas și necuprins. A trecut o clipă de când primeam cravata de pionier, au trecut clipe de când țineam în brațe pentru prima dată o fată, și alte clipe de când am simțit că iubesc. Nu ne rămâne decât atât: IUBIREA. Știu acum că viața fără iubire nu are sens. Știu acum că e tot ce contează. Ne naștem din iubire, trăim și ar trebui să trăim frumos - dar nu se poate dacă nu iubim. Din păcate venim singuri aici în toată povestea asta de o fracțiune de secundă și plecăm la fel de singuri. Dar măcar atâta cât suntem aici pe acest Pământ să dăruim iubire și să nu fim singuri. E tot ce contează. Fericirea e doar o poveste. E un moment și mai scurt decât o clipire. E doar în mintea noastră, un acel ceva pentru care merită să te lupți, să mergi până la capăt. Chiar și pentru frânturi eu cred că merită să o faci. Sunt, voi fi și am fost...

Exit

 Ce îmi rămâne de făcut?
Eu nu mai văd ieșirea...
Căci  parcă totul este mut
Și îmi aștept pieirea

Nu sunt bine și mă-ntreb

Ce să fac, cum să o dreg?

Totul îmi e tulbure

Viață în obscure...

Dă-mi un semn

Vino aproape

Vreau îndemn

Nu sta departe

Simt cum mă prăbușesc

Nu-mi mai găsesc ființa

Cum am să reușesc

Să îmi recapăt conștiința

Îmi vine să urlu de durere

Sufletu-mi chinuit de neputere

Cad în adânc ca o nălucă

Sunt toate gata să se ducă

În întuneric și neant

Nimic nu mai e important

Alunec către infinit

O știu prea bine

E calea către un sfârșit

Și izbăvirea nu mai vine...

O zi

De ce Doamne m-ai făcut așa?
Ce ai vrut TU cu viața mea?
Nu mai sunt eu... nu-mi aparțin
Plutesc precum o frunză de pelin...

Săpată-n munte o grotă caut în pustiu

Să zac, să plâng, să nu mai fiu.

Lăsând în urmă toate nerostite

Sătul de toate zilele cumplite

Să mușc aș vrea din piatră seacă

Să urlu ca un animal de-odată

Dar sunetul să fie mut

Pentru toți oamenii cu chip de lut

Și nepătruns gândul amar

Să zbor înalt peste hotar

Aripi întinse larg pe cer

Văzând cât e de efemer

Cădeam pustiu în neființă

Scăpam de orice suferință

Aiurea mă gândesc că pot

Să scap de toate și de tot

E doar iluzie deșartă

Viața e lungă și nu iartă...

Te luptă deci chiar de nu poți

Ridică-te cu tot cu greutăți

Dă-i înainte și aleargă

Nu încerca - ci fă să meargă

Povețe singuri ne găsim mereu

Să le urmăm însă e greu

Să te lași pradă deznădejdii

E mai ușor decât remedii

Gândite să te lumineze

Și nicidecum să ruineze

Mai trece-o zi

Îmi spun în șoaptă

Mai pot să cred

Mai pot să sper

Deși e totul efemer....

Noapte bună

 Și scriu
Îmi scriu mie peste ani...
Să îmi aduc aminte
Atâta tot.

Să știu ce-am fost

Și ce-am rămas

În umbra marelui popas

În viața ce a fost

Și tinerețea ce s-o dus

Te treci și tu în zare

Precum se ofilește-o floare

Trec anii ca nebunii

Se ard pustiu precum cărbunii

Cenușă doar plutește-acum

E ca o ceață și e fum

Vor trece anii peste tot

Eu nu mai sunt

M-am dus de tot

Trecui cu luntrea dincolo

Mă minunam de ce-i ACOLO

Dar încă sunt aici și-mi spun

Că aș putea să fiu mai bun

Că sunt atâtea de trăit

Și tot atâta de iubit

E tot ce cred că mai contează

Deși nimic nu-mi sugerează

Că ar putea să fie bine

Tare mă tem însă de mine...

Cum am să fac din nou o gafă

Ca multe altele ce-au fost

Mai trag pe gât încă-o carafă

Și-mi spun: Doamne, cât am fost de prost!

Dar ăsta sunt

Și nu-mi ajung defel

Poate că-i doar un amănunt

Dar nu văd cum aș fi altfel.

E prea târziu acum

Și nu am să mai spun

Decât un Noapte bună

Uitându-mă la lună...

Visare

 E greu să mai pricep ceva
Mi-i părul alb și-aș bea ceva
De sete nu de altceva...

Sau poate că e prea târziu

O noapte lină și-i pustiu

Doar liniștea îmi e aproape

Singurătatea nu-i departe

Să treacă dară anii zic

Mai am de așteptat un pic

Să aflu dar pe cineva

Aproape de inima mea

Târziu cândva în timp

Lumina va surâde anotimp

În negura vremii

Și viforul iernii

Închid fereastra

Și mă scufund în vis

Să treacă sper și vara asta

Să nu mai zică nimeni BIS