O lume se destramă, pământul însăși plânge
De necrezut și imposibil de cuprins cu mintea
Sperăm cu toții într-o zi mai bună
O zi în care viața își va urma destinul
O zi senină cu chipuri luminate ca altă dat în vremurile
bune.
O încercare grea de neînchipuit...
Prea multă liniște se așternu de-odată
Orașe, oameni, un
mapamond întreg
Așteaptă în tăcere izbăvirea.
Dar toate astea pălesc prin comparație
Și nu mă mișcă cu toate că ar trebui
Sunt poate egoist și nu îmi pasă acum de lume
Mi-i greu să mă gândesc la ce e-n jur
Și trist aștern cu greu trei rânduri pentru mine
Ca mai târziu să pot striga “E bine!”
Te pierd și este numai vina mea
Mă doare iar, mi-e inima un ghem de spini
Mă mișc cu greu și-mi spun că pot
Voi rezista și-acum, voi merge înainte
E viața lungă ... o povară grea...
O ducem totuși de-om putea
Cu toate ale ei capcane, cu toate cele ce ne-or aștepta.
Mă iartă dară de nu am să te las
NU VREAU, refuz să cred că NU SE POATE!
Știu, vorbe și atâta tot...
Încrederea s-a spulberat și tot ce-a fost frumos
O țesătură fină, se destramă...
O amintire voi rămâne-n viața ta
Deși mi-aș fi dorit cu totul altceva.
Vor trece ani și nu te voi uita
Și știu că nu contează...
E doar o filă de poveste, crâmpei din viața unor oameni
Cum ape trec și pietrele rămân
Mă trec fiorii și un trist suspin
Rămâne amintirea ce a fost cândva
Iubirii noastre măcinate din senin...
Și poate că am spus prea mult
Sunt gol pe dinăuntru sunt pustiu acum
Cândva voi fi din nou deplin
Voi aștepta cuminte
să-mi revin
Și între timp cu toții vor scăpa
De ciuma ce se abătu asupra lor
Doar răni adânci ce sigur vom purta
De-acum și pentru pururea...
