Gânduri...

O lume se destramă, pământul însăși plânge

De necrezut și imposibil de cuprins cu mintea

Sperăm cu toții într-o zi mai bună

O zi în care viața își va urma destinul

O zi senină cu chipuri luminate ca altă dat în vremurile bune.

O încercare grea de neînchipuit...

Prea multă liniște se așternu de-odată

 Orașe, oameni, un mapamond întreg

Așteaptă în tăcere izbăvirea.

Dar toate astea pălesc prin comparație

Și nu mă mișcă cu toate că ar trebui

Sunt poate egoist și nu îmi pasă acum de lume

Mi-i greu să mă gândesc la ce e-n jur

Și trist aștern cu greu trei rânduri pentru mine

Ca mai târziu să pot striga “E bine!”

Te pierd și este numai vina mea

Mă doare iar, mi-e inima un ghem de spini

Mă mișc cu greu și-mi spun că pot

Voi rezista și-acum, voi merge înainte

E viața lungă ... o povară grea...

O ducem totuși de-om putea

Cu toate ale ei capcane, cu toate cele ce ne-or aștepta.

Mă iartă dară de nu am să te las

NU VREAU, refuz să cred că NU SE POATE!

Știu, vorbe și atâta tot...

Încrederea s-a spulberat și tot ce-a fost frumos

O țesătură fină, se destramă...

O amintire voi rămâne-n viața ta

Deși mi-aș fi dorit cu totul altceva.

Vor trece ani și nu te voi uita

Și știu că nu contează...

E doar o filă de poveste, crâmpei din viața unor oameni

Cum ape trec și pietrele rămân

Mă trec fiorii și un trist suspin

Rămâne amintirea ce a fost cândva

Iubirii noastre măcinate din senin...

Și poate că am spus prea mult

Sunt gol pe dinăuntru sunt pustiu acum

Cândva voi fi din nou deplin

Voi aștepta cuminte  să-mi revin

Și între timp cu toții vor scăpa

De ciuma ce se abătu asupra lor

Doar răni adânci ce sigur vom purta

De-acum și pentru pururea...