Liniște

Iubito !

O zi a trecut

O zi mai rămâne

Până ce dragostea noastră

Din nou va răpune

Al negrului gând

A tainicei umbre

Din suflet speranța iubirii

Ne spune

Că noi de vom fi

Alături mereu

Doar tu și cu mine

Și Bun Dumnezeu

Alături va fi

În Anul ce vine.

E târziu și e ger

Și cald mi-i în suflet

La tine mă poartă un gând

Ce-mi dă cuget.

E liniște-n mine

Și port legământ

Cu-al tău spirit curat

Sunt al tău și-am să cânt

În liniștea nopții

Singur în casă

Fericire în suflet

De nimic altceva nu îmi pasă.

Tristețea și frica

Le lasă de-o-parte

Nu ceda lor acum

Izbutește în fapte.

E viața frumoasă

Și al nostru amor

Eu voi fi lângă tine

Și de-ar fi să mor.

Și nu am să fug

N-am să m-ascund

În viață de plâns sunt sătul.

Lacrimi în barbă de bine să am

De rău și de singur

Să nu mai aud.

Ești tu lângă mine

E tot ce contează.

Te-aștept ca pe-un înger

În viața-mi livadă

Să-nflorești și să scuturi

Roadele sale.

Și-n ceasul târziu

Să știi cu tărie

Al tău eu voi

Iar tu dă-te mie.

MÂINE

E seară afară și frig pe coline,

Stau singur în pături și strig după tine.

Departe acolo-n neant prăbușit

În liniște oarbă un suflet smintit

Te cheamă aievea alături în vis

Dansează cu mine în frumosul abis.

E viața o roată cu ploi și destine,

Tăvălug nemilos ce n-are s-aline

A iubirii fantasme ale dorului chin,

În carne se-afundă mai tare venin.

Dar luptă prietene, fericirii nu-i pasă,

Lumina se-aprinde pe nepusă masă

Te surprinde în taină o flacără vie

Într-o clipă ești înger și zbori veșnicie...

Ai spune că numai pe ea o aștepți dintr-o mie

 Secundă târzie al vieții destin

Ai gustat într-o clipă o cupă de vin.

Acritu-s-ar însă de n-ai să-l termini

Pe nerăsuflate soarbe-l senin.

Te bucură iară și fi din nou tu

Așteaptă-l pe MÂINE, acceptă-l pe NU.

Învață răbdarea amintește-ți durerea

Nicicând nu va fi mai dulce plăcerea.

everyday life...

And this time is all about a new horizon, it’s all about the new boundaries and a hole new experience when it comes to what I love most and that is music as a medicine for the soul. Not long ago I felt in love with this guys and their “head full of dreams” as mine is like that about as long as I can afford to, so the album with the same name from 2015 quickly got into my bloodstream the moment I heard it. I could simply not get enough of it as the single itself I believe I’ve played for as long as the needle wear a bit from so many spins of the vinyl.

Today I was heading to the office as I usually do in the morning and I simply hear as a whisper on the radio news something about the foreseen concerts of the band being canceled on the ground of environmental concerns witch is probably the first time a band does this for the first time in history.  That wouldn’t be enough to discover something more interesting if it was not the online newsletter I get frequently on my inbox from the official Coldplay.com website. This is how I found out about their latest album that is far more impressive than anything I have listened until now.

For all of you out there in love with or without Coldplay’s music and not only as being in love will do just fine for most of you I guess 😊, so I’m telling you it’s worth the simple effort to simply enjoy the live performance from Jordan this guys put up in a concert in the open air playing the whole album head to tail. Amazed is not enough, enchanted or bewitched. Just listen and savor it!

Here you can find the live stream on Youtube and the newsletter I was talking about.

Have a wonderful life full of dreams😊

Ție

Citește aceste rânduri străine

Și spune-mi că greșesc.

Așa aș începe în hohot

De lacrimi sau râset netot.

Căci DA ești acolo în suflet

Și te-am găsit amanet.

Alternosfera te cheamă simbolic,

În suflet rămâi acaret.

Și Robin îmi suflă suflă în ceafă

În pași de AMIN ne’nțeles,

Te vreau pe tine aievea

Ești tu de-a-ntregul cuprins necules.

Îmi iartă păcatele mele

Îmi iartă greșelile des.

Nu înțelege de ce

Nu pot să cuprind. Mai ales

  

De ce un suflet cum altul

În viață nu am ales.

De tocmai pe tine iubito

Pe tine am pus un regres.

Rănit necuprins și penibil

Sunt iară un Alex ales.

Ales de o soartă cum alta

Nu am cules.

Și nu am să plâng cu lacrimi de sânge

Nu am să urlu de of

Căci tu ești aievea acolo

Și lupt până la capăt.

Am spus!

Cine cunt eu?

    Mă întreb în ultima vreme cine sunt... și cu toate că trăiesc în pielea asta de 42 de ani nu mă recunosc câtuși de puțin. Îmi amintesc de mine însumi cel ce eram dar nu știu cine sunt cu-adevărat... Nu am nici cea mai vagă idee. Credeam că iubirea este aceea care te ridică și te face mai mult decât ceea ce ești, credeam că pot fi fericit și totuși iubirea pentru oameni cred că m-a făcut într-adevăr mai bun. Însă acea iubire pentru jumătatea visată mi-a adus de fiecare dată doar suferință, durere pentru că ... habar nu am de ce.... Și stau și mă gândesc cine sunt pentru că nu mai sunt ceea ce credeam odată. Sunt doar un om singur și trist, sunt un nimeri în marea de oameni pentru care soarele răsare și apune în fiecare zi într-un ciclu fără sfârșit. Nu știu de unde vin și nici cea mai vagă idee nu am unde am să ajung. Nu știu cât mai de stat aici sau dacă locul meu este în altă parte... Suferință, amara suferință și durere mi-a devenit prieten drag. E tot ceea ce știu. Mi-e sufletul chircit, întregul EU sângerează intern. Și mă întreb oare cum am ajuns aici? Doar pentru că mi-am dorit atât de mult să fiu întreg? Pentru că nu văd cum aș putea să trăiesc fără TINE, oricare ai fi tu aceea – un chip și un spirit alături de care viața însăși ar avea sens. Nu te-am găsit și te caut de atâta vreme încât DA nu mai știu cine sunt – sunt o ruină, o biată rugină în propriul film, sunt pata aceea pe care o vedeți la cinema când se arde pelicula. Mă caut singur în mine însumi și mă pierd în propriile camere ale unui suflet chinuit. Chinuit de iubire, dorință, lipsa ta, dragostea ta, înțelegerea, răbdarea, sufletul tău deschis și pur...

    Îmi scriu mie însumi din trecut deși mi-aș dori să o fac din viitor. Pentru că știu că o vei reciti la un moment dat și-ți vei aduce amine și ai să mă crezi pentru că ești tot tu. În dragoste și în război este permis orice – se spune. Însă e oare prostie sau cum? M-am lăsat umilit, bătaie de joc cu bună știință – și asta mă doare cel mai tare, nu pentru că nu a fost să fie căci știam asta din primele clipe dar merita să lupt pentru ceva cu toate că era o luptă pierdută din fașă. E oare lipsă de personalitate sau pur și simplu prostie? Orgoliul nu mi-e străin dar cu siguranță intervine fix atunci când nu trebuie. Cât mi-aș fi dorit să o las acolo ca pe un gunoi cu valiza în mijlocul drumului când m-a făcut să mă simt ca ultimul om – și asta după un lung șir de mizerii... Și n-am avut puterea să o fac doar pentru că mi-am spus că sunt mai mult decât atât, că sunt un om cerebral și educat, un om bun. Dar NU! Greșit! Exact asta ar trebuit să fac așa cum atunci când i-am oferit flori pentru prima dată mi-a spus că ar fi trebuit să întreb mai întâi cu o grimasă plină de silă... De ce oare nu am ieșit pe ușă? O să mă întreb mulți ani de-acum încolo cum e posibil. Nu are nimeni răspunsul – nici eu nici altcineva.

    Dar e bine de știut ca exercițiu în căutarea fericirii. Sunt bogat și așa sper să rămân atâta vreme cât am o mână de prieteni, o porție de mâncare pe masă, o familie alături și un acoperiș deasupra capului – așa suna un card pe facebook pe care l-am văzut și adoptat deunăzi.  Și mi-e de-ajuns deocamdată.

    Cine sunt? Același om cu un bagaj un pic mai greu decât cântărea mai acum câteva zile...

simplu

Sunt unele lucruri pe lume atât de simple încât și un copil de doi ani le-ar putea înțelege, dar viața în plenitudinea ei oricât de simplă am vrea să ne fie nu este nici pe departe astfel... Și stau și mă întreb câteodată dacă nu tocmai asta e provocarea. Să încercăm să o facem simplă cu toate că oricât ne-am amăgi că va fi astfel probabil nu vom reuși iar toate încercările noastre vor eșua lamentabil, fie să ne lăsăm duși de val – ‚carpe diem’ spunea Horațiu în înțelepciunea sa – și poate tocmai astfel ne-am putea face viețile mai simplu, fără să ne gândim la viitor, trecut ci doar la prezent – fie să ne aruncăm în vâltoarea vieții, să dăm din coate să ieșim la liman cu toate că nu e nicăieri de ieșit ci doar o mocirlă de străbătut, cu griji, nevoi create de noi înșine – nu unele reale ci fabricate, cu temeri ori idealuri stupide și inutile, ideologii fără sens, alergăm după nimic și după tot – și ne alegem cu ce?

Simplu ori complicat? Mie unul nu mi s-a părut că simplu înseamnă neapărat ușor. Poate că simplu e să spui adevărul – și  e cu siguranță mai ușor decât să minți spre exemplu. Și îmi plac lucrurile simple și totodată îmi plac lucrurile complicate, așa cum viața m-a obișnuit și poate că îmi place asta – nici nu mai știu. Știu doar că nu am avut parte doar de lucruri simple până acum – probabil și de aceea m-am obișnuit așa. Habar n-am. Ar fi atât de simplu să spui cuiva Te iubesc – și e doar o minciună – și tu știi asta! Dar iată cât de mulți o fac cu atâta ușurință și mă întreb dacă nu cumva sunt eu pe dos și restul au dreptate. E complicat... Și iarăși revin. Universul însăși pare atât de simplu iar noi nu-l înțelegem încă. Poate că nu avem nici măcar doi ani din eternitate. Suntem la început, suntem doar o fărâmă de timp din infinit. Cum am putea să înțelegem oare simplitatea Universului când nouă ni se pare atât de complicat până și să înțelegem că bucata asta de rocă plutitoare pe care stăm cu toții atârnați undeva în neant se învârte odată cu noi și noi nu simțim nimic. Și e atât de simplu...

E simplu cum ființele dau naștere altor ființe sau cel puțin așa pare. Copil fiind mă întrebam cândva de unde-am venit – încă-mi mai amintesc că mi-am întrebat părinții cine sunt eu? De unde vin de fapt? Și dacă ar fi să o iau după chimie e tare simplu de unde am venit. Și totuși întrebarea rămâne pe buzele acelui copil de atunci fără un răspuns limpede sau reconfortant. La fel cum nu am încă cea mai vagă idee încotro mă îndrept.... Bănuiesc la fel ca și alții și aici intervine îndoiala. Și iarăși e complicat dacă pentru unii pare mult mai simplu – și asta pentru că au ales astfel, au ales să creadă ceea ce li s-a inoculat ori și-au inoculat cu bună știință.

La naiba! Mi-aș dori să fie atât de simplu și pe de altă parte îmbrățișez ceea ce e complicat ca pe o provocare. Măcar Iubirea ar trebui să fie sinceră și simplă. Și totuși cum se face că nu mi-a fost dat să fie niciodată simplu. Sinceră DA, dar nu simplă, nu fără emoție, nu fără teamă, nu fără suferință nu fără complicații. Simțim diferit, gândim diferit, suntem diferiți cu toate că ne leagă atâtea lucruri dar noi ca oameni suntem atât de diferiți uneori deși afirmăm cu atâta ușurință că putem simți la fel ori gândi la fel când de fapt nu este așa.

 Îmi spunea un prieten nu demult – și avea mare dreptate. Ce simți tu în sufletul tău nimeni nu știe. Și mai ales acela care va spune că te înțelege. Poate te crede, ori vrea să te creadă dar înțelegerea o ai tu în sinea ta și atât. Și nu este egoism așa cum ai fi înclinat să crezi, ci chiar e doar în sinea ta iar dacă printr-o minune ai reuși să lași pe altcineva să intre acolo și chiar ar reuși să intre să te simtă așa cum simți tu cu toate că numai simplu nu ar fi, eu unul cred că nu-ți mai trebuie absolut nimic. Ești împlinit. Sunteți împliniți amândoi.  Măcar pentru o clipă – căci e complicat și hai să recunoaștem pe veci nu va fi niciodată. E poate trist ce spun acum, dar ăsta e purul adevăr.

Nimic nu e veșnic și nimic nu e simplu cu adevărat.

Efemer

Gânduri așternute pe o coală albă... așa ar fi fost în urmă cu 20 de ani sau poate chiar mai bine. Și-mi era drag să le aștern, așa cum o făceam pe atunci. Cum am făcut-o de atâtea ori cu drag în adolescență... "Vorbește-mi despre tine" – își amintește oare cineva de emisiunea asta pe Radio România Tineret? Dar oare de RRT și-o mai aminti cineva în afară de Andrei Partoș? Că Moțu Pitiș s-a dus. Atunci am început să scriu frenetic ani de-a rândul.   Acum ating tastatura rece a unui calculator și ideile curg parcă mai greu, și emoțiile mă cuprind mai puțin decât atunci când o făceam în tinerețe. Mi-aș dori să nu citească nimeni și în același timp să știe toată lumea să urlu în neant cu strigătul meu disperat. Ascult “Purple Rain” a lui Prince – și-mi aduc aminte că am plâns când a murit – și chiar atunci a fost un motiv când am scris ceva aici – L.E – era să zic ultima dată dar se pare că m-am înșelat

  Era o vreme în care a scrie era cel mai frumos lucru din lume, cititul unei cărți însemna că trec dincolo de lumea asta mizerabilă în care ne bălăcim cei mai mulți dintre noi.

  Mizeria asta numită lume pe care simt că atunci când o voi părăsi urmând firescul curs al vieții n-am să-i duc dorul. Și de ce ar fi altfel? Chiar crede până și ultimul habotnic de pe Pământ că e ceva Acolo, ori speră doar și își dorește asta cu toată ființa sa? Nu prieteni, în afara acestei VIEȚI ce ne este dată NU ESTE NIMIC. Nimic altceva decât IUBIRE. E tot ce Viața însăși înseamnă în esență... E Fericire și totodată fucking Iubire și asta mă duce din nou cu gândul la acel copil întrebat de un reporter PROTV într-un reportaj România Te Iubesc ce și-ar dori să se facă când se va face mare iar răspunsul lui a venit prompt – să se facă fericit. Și stau și mă gândesc câtă înțelepciune în suflețelul ăla mic de copil nefericit... căci exact iubirea o pierduse, îi pierduse pe cei dragi, pierduse tot. Dar speranța că într-o zi va fi fericit era impulsul pentru ziua de mâine. Simplu, nimic mai simplu – chimie pură din miezul ADN-ului nostru .

  Și iată-mă scriu un nou capitol în viața mea, o răscruce în timp de unde va trebui să o apuc într-o direcție.  Puțini înțeleg și mai puțin cunosc 😊 Dar nici nu mi-am propus să apară pe prima pagină pe ZID – și bine-i mai zice ZID – căci nu este altceva decât un zid între tine și lumea reală, între tine și acei așa-ziși prieteni pe care nu-i mai vezi cu anii, ori nu-i vei mai vedea vreodată. Apropos – aveam trei care au murit – și nu am apucat să-i mai văd. Am aflat acolo că nu mai sunt. Și-am fost mai distrus decât mă așteptam când am realizat că nu suntem decât fire de nisip; credeam să sunt fericiți, că sunt iubiți și poate chiar așa erau; însă iată că dintr-o dată nu mai sunt deloc – și toată iubirea aia s-a dus nicăieri – poate că unul a lăsat în urmă copii ce-și vor aduce aminte cu dragoste de tatăl lor așa că iubirea aceea pe care prietenul meu a trăit-o cândva nu este cu totul pierdută ci doar transformată în altceva, în ceva frumos, o nouă viață ce va cunoaște poate iubirea, fericirea așa cum generații de-a rândul am fost lăsați s-o trăim  -  EFEMER!