Efemer

Gânduri așternute pe o coală albă... așa ar fi fost în urmă cu 20 de ani sau poate chiar mai bine. Și-mi era drag să le aștern, așa cum o făceam pe atunci. Cum am făcut-o de atâtea ori cu drag în adolescență... "Vorbește-mi despre tine" – își amintește oare cineva de emisiunea asta pe Radio România Tineret? Dar oare de RRT și-o mai aminti cineva în afară de Andrei Partoș? Că Moțu Pitiș s-a dus. Atunci am început să scriu frenetic ani de-a rândul.   Acum ating tastatura rece a unui calculator și ideile curg parcă mai greu, și emoțiile mă cuprind mai puțin decât atunci când o făceam în tinerețe. Mi-aș dori să nu citească nimeni și în același timp să știe toată lumea să urlu în neant cu strigătul meu disperat. Ascult “Purple Rain” a lui Prince – și-mi aduc aminte că am plâns când a murit – și chiar atunci a fost un motiv când am scris ceva aici – L.E – era să zic ultima dată dar se pare că m-am înșelat

  Era o vreme în care a scrie era cel mai frumos lucru din lume, cititul unei cărți însemna că trec dincolo de lumea asta mizerabilă în care ne bălăcim cei mai mulți dintre noi.

  Mizeria asta numită lume pe care simt că atunci când o voi părăsi urmând firescul curs al vieții n-am să-i duc dorul. Și de ce ar fi altfel? Chiar crede până și ultimul habotnic de pe Pământ că e ceva Acolo, ori speră doar și își dorește asta cu toată ființa sa? Nu prieteni, în afara acestei VIEȚI ce ne este dată NU ESTE NIMIC. Nimic altceva decât IUBIRE. E tot ce Viața însăși înseamnă în esență... E Fericire și totodată fucking Iubire și asta mă duce din nou cu gândul la acel copil întrebat de un reporter PROTV într-un reportaj România Te Iubesc ce și-ar dori să se facă când se va face mare iar răspunsul lui a venit prompt – să se facă fericit. Și stau și mă gândesc câtă înțelepciune în suflețelul ăla mic de copil nefericit... căci exact iubirea o pierduse, îi pierduse pe cei dragi, pierduse tot. Dar speranța că într-o zi va fi fericit era impulsul pentru ziua de mâine. Simplu, nimic mai simplu – chimie pură din miezul ADN-ului nostru .

  Și iată-mă scriu un nou capitol în viața mea, o răscruce în timp de unde va trebui să o apuc într-o direcție.  Puțini înțeleg și mai puțin cunosc 😊 Dar nici nu mi-am propus să apară pe prima pagină pe ZID – și bine-i mai zice ZID – căci nu este altceva decât un zid între tine și lumea reală, între tine și acei așa-ziși prieteni pe care nu-i mai vezi cu anii, ori nu-i vei mai vedea vreodată. Apropos – aveam trei care au murit – și nu am apucat să-i mai văd. Am aflat acolo că nu mai sunt. Și-am fost mai distrus decât mă așteptam când am realizat că nu suntem decât fire de nisip; credeam să sunt fericiți, că sunt iubiți și poate chiar așa erau; însă iată că dintr-o dată nu mai sunt deloc – și toată iubirea aia s-a dus nicăieri – poate că unul a lăsat în urmă copii ce-și vor aduce aminte cu dragoste de tatăl lor așa că iubirea aceea pe care prietenul meu a trăit-o cândva nu este cu totul pierdută ci doar transformată în altceva, în ceva frumos, o nouă viață ce va cunoaște poate iubirea, fericirea așa cum generații de-a rândul am fost lăsați s-o trăim  -  EFEMER!