Monday, May 24, 2021

Două vorbe

Două vorbe îți mai spun...
Ce zic eu? Aș spune sute
Însă tare mult mă doare
C-am spus vrute și nevrute.


Vorbele sunt apă-n vânt

Ca și cele ce aștern

Faptele în schimb rămân

Și cu grijă eu le cern


Dară fapte fură toate

Cele ce ți-am arătat

Nu au fost acelea șoapte

Or fi fost de lepădat...


Nu știu sincer draga mea

De am fost vreodată bun

Pentru tine, pentru ea

Poate-oi fi un pic nebun


Însă crede-mă când spun

Inima îmi bate tare

O aud, o simt taifun

Nici nu știu dacă e mare


Dar e poate tot ce am

Altceva nu pot să dau

Al iubirii sclav luptam

Să te am și să te iau


Pe vecie lângă mine

Să trăim în armonie


N-o fi viața numai miere

Ba mai e câte-o durere

Câte-o piedică ici-colo

Te ridici și nu mergi solo


Nu ai vrut o clipă însă

Să mă crezi că s-ar putea

Doar rațiunea ține-o strânsă

Și agață-te de ea.


Bine ai să fii și-așa

Nu zic ba că-mi este clar

Viața ne va arăta

Că nu am avut habar


Ce înseamnă să mă pierd

Și să ard ca lumânare

Încercând să o dezmierd

Așteptând o alinare...


Știu că prea puțin îți pasă

Versuri, vorbe-au fost și sunt

Cum ai spus odată-n casă

Dragule, meriți mai mult


Tu te du în drumul tău

Și mă lasă cu-ale mele

Nu ai fost vreodată, zău

Pregătită pentru ele.

No comments: